Numele meu este Filip Georgian-Valentin, am douăzeci de ani și mă adresez în calitate de student în primul an la Universitatea “Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Științe Umaniste, secția Istorie. Originar sunt din comuna Surani, Județul Prahova, dar circumstanțele academice și dorința de cunoaștere a tuturor vremurilor m-a făcut să ajung în Dâmbovița. Când vine vorba de activitatea literară, oficial am debutat prin prisma acestui site, dar și prin participarea la Concursul Național “Moștenirea Văcăreștilor”, în urma cătuia am reușit să fiu fruntaș pentru secția de literarură scurtă, iar numele meu avea să fie tipărit, alături de câteva lucrări, în prima mea carte, cartea ediției. Cronologia întâmplărilor din viața mea mereu a fost urmărită de literature, orbitând neîncetat pe tot parcursul drumului vieții mele. De pe la vârsta de cinci sau șase ani am fost fascinat de lumea scrisului, pe atunci fiind cuprinsă de basmele lui Ion Creangă sau poeziile lui Vasile Alecsandri, cărți câștigate la finalul anilor școlari, făcând parte din premiile celor ce dădeau dovadă de o învățătură bună; lucrările acestora dezvoltând în mine dorința de a scrie, la rândul meu, poezii și basme ce pot aduce zâmbetul pe buze părinților și familiei mele.
Am scris, umpleam caiete întregi cu versuri și povestiri din imaginația reflectată din adevărul vieții copilărești, dar și prin desenele animate pe care le urmăcream cu atenție. Câțiva ani mai târziu, pasiunea mea de a ilustra prin desen tot ceea ce imaginația își dorea, a fost un alt pilon al caracterului meu creativ, eram un copil căruia îi placea să scrie și să deseneze cum vedea lumea în care trăia. Alături de câțiva colegi, în gimnaziu, am dezvoltat o ,,revistă” proprie, o serie de lucrări, predominant poezii, dar și povestioare despre urși vorbăreți, păsări cu aripi măiastre sau tot ceea ce imaginația noastră dorea să expună, ajutată fiind de desenele reprezentative relatărilor. Îmi amintessc cu drag de momentul în care, patru copii de clasa a cincea s-au strâns în spatele clasei, unind două bănci, s-au privit în ochii ce le sclipea entuziasmul și au spus: “Hai să facem o poezie mai mare decât cea a lui Eminescu!”. Dorință pe care nu aveam să o duceam la bun sfârșit, aceasta ajungând la doar treizeci și cinci de strofe de poveste în versuri. Lucrări ce aveau să-și găsească și locul pe care l-am dorit, după câteva luni de lucru, biblioteca comunală, loc în care toți cei interesați puteau avea acces la desenele și mintea noastră.
Toate cele scrise au fost prinse de un dosar cartonat și ținute pe unul dintre rafturile bibliotecii, eram în extaz, plănuiam noi lucrări de după vacanța de vară, ne consideram scriitori în toată regula, lumele noastre stând printre mai marii societății literare. Treceam adesea cu prietenii mei pentru a reciti ce am scris până când interesele vârstei crescând ne-au făcut să uităm de “cartea noastră”. Nu știu dacă alți copii, generații mai târziu au reușit să pună mâna pe manuscrisul nostru, dar acum câteva luni un gând s-a luminat în conțul minții mele, am fost la bibliotecă și am recuperat tot ceea ce făcusem cu zece ani în urmă, dosarul destul de stufos stând în prezent printre cărțile mele. Ochii și mintea mea mult mai matură aveau să devalorizeze versurile scrise, recitind tot, dar zâmbetul ce mi-a apărut amintindu-mi momentele în care o echipă de puști și-a dorit să învingă lumea, mi-a adus doar bucurie sufletească.
Foarte mulți ani la rând, de după episodul anterior, aveau să fie lipsiți de scrieri literare din partea mea, concentrându-mă pe altfel de activități. Însă, în clasa a X-a, aveam să scriu o serie de poezii întitulate: “Pictează-mi numărul bătăilor inimii...”, începând cu poezia “ Scriu…”, apoi cu “Și de ți-aș fi...’’, iar gândul că îmi doresc să devin scriitor s-a imprimat în sufletul și gândirea mea de atunci. Au fost paisprezece poezii, scrise și postate pe rețelele de socializare, la care o masa mica de oameni aveau accesul, dar dintre care unii aveau să le citească și să reacționeze cum nu mă așteptam, empatic. Am continuat să scriu poezii și lucrări scurte, am decis să încep un nou volum, bazat pe culori, iar într-o zi am pornit cu idea unui manuscris mult mai amplu. Am absolvit liceul, iar acum mă aflu în primul an universitar.
Acum câteva zile, împins de dorința ca lucrările mele să ajungă la ochii mai multor oameni, care se puteau regăsi printre versurile mele și își puteau aduce un zâmbet pe față, am căutat un prilej ofertant de a-mi atinge noul obiectiv. De câteva luni am găsit un nou sertar prin debaraua visurilor mele, o nouă unealtă spre următoarea destinație, am lăsat ca timpul să-și facă efectul, iar când totul era pregătit, am deschis sertarul și am descoperit o cheie care avea să-l facă să zâmbească până la urechi, probabil murdar de ciocolată în colțurile gurii, pe Filip Valentin de acum zece ani.
Informații generale:
-E-mail: filipgeorgianvalentin@gmail.com