Se pare că mult a mai trecut de atunci...

De când catargele navelor erau adesea

Curierul unor vise tare adânci

Ascunse într-o mare fără vise

De când nu te-am mai văzut pe tine

Tu, splendidă mireasmă a primăverii

Dar nu cum o fac acum, acum te vad mereu

Dar tot n-o mai fac ca înainte...

Mi-e dor,

De dulcele fior,

Fals-încrezător,

De pe buzele tale.

Ce cu suflarea ei împinge spre apus,

Barca noastră... în toată a ei splendoare

De când plecată a fost

Cu ea, totul s-a stins

Și bărcile au rămas

Și n-a mai fost vreun vis;

Decât risipitoare

Cu fiecare pasăre ce vine, alta moare

Acum e totul gol... o liniște apasă

Peste micuțul fiord, de mai mult de o viață

Orice ai face, ori ce ai zice

Se pare că mult a mai trecut de atunci...