Scriu asta în tren, CFR...

Și deloc surprinzător,

Nu merge prea repede,

Dar nu-s un nou călător.

Îți dă timp să savurezi liniștea și o carte bună,

Asta fac destul de des, de trei ori pe săptămână.

Dintr-o data în vagon, un bărbat foarte elegant,

Se așează vizavi, părea perplex, deprimat...

Eu nu am băgat de seama, continuând să citesc și să mai scriu,

Pe la mijlocul voiajului simt de cămașă tras să fiu...

Mă întreabă „Ce citești?”, eu vorbind liniștitor:

-„Arta fericirii!”, e despre un bătrân călător,

-Care-și povestește viața și ce-l face fericit.

El ușor consternat mă întreabă: ”Oare cum a reușit?”

Când i-am observat mirarea, mai întâi m-am prezentat,

Am luat frâiele discuției și ușor am continuat:

Sunt fericit în adevăratul sens al cuvântului!

Sunt sigur că și tu, însă mă contrazici..

Dar când te-ai bucurat ultima dată că simți bătaia vântului?

Ultima dată când ai ales să spargi barierele multor frici?

Probabil nu încă, sau poate de demult...

Știu,știu... ți se par banale

Dar stai să o iau de la început...

Sunt fericit...

Cum adică cum reușesc?

Cum adică lumea aceasta e prea urâtă, dar totuși eu zâmbesc?

Ok... ok... dar...

Cum arată fericirea pentru tine?

Foarte mulți bani și trei mașini? sau patru, parcă sunt prea puține.

Uite, pe mine mă fac fericit lucrurile din jur

Mă fac fericit norii care vin, dar pentru tine nu-s de un bun augur,

Pe mine mă bucură faptul că vine ploaia

O dată cu ea vine și inspirația și o să-mi iau foaia,

Să desenez ceva, asta mă face fericit.

Sau iau caietul și încep sa compun și să recit.

Cum zicea și Lincoln cândva:

„Poți să te plângi că tufele de trandafiri au spini,

Sau poți sa te bucuri că tufele cu spini au trandafiri.”

Știi că te pot face fericit și existența lucrurilor nefericite?

Doar așa te poți bucura de prezentul pe care-l trăiești,

Doar așa poți începe să lucrezi la visurile neîmplinite,

Știind că unii și-ar dori să fie ceea ce tu ești.

Profită de timpul pe care îl ai aici,

Dansează! chiar de ai două picioare stângi.

Cântă! chiar dacă nu ai voce și o știi.

Iar atunci când te simți răvășit de sentimente, plângi.

Ca să poți râde după aceea în nopțile târzii.

Iubește faptul că poți iubi.

Am ajuns, trebuie să cobor... să nu uiți ce-am discutat,

Și abia atunci vei realiza cât de fericit ești de fapt...

Omul din tren se îndepărtă grăbit, fără să privescă în spate,

În urma lui apoi au rămas un plic și-o carte,

Bărbatul cel elegant deschide încet plicul,

În care era o scrisoare.

Pe care scria:

„Cartea are multe foi goale... sper să scrii tu în continuare!”